Se vindecă hernia de disc fără operație? Kinetera Iași + CPTSD

Anatomia durerii

Ceea ce nu te omoară nu te face mai puternic. De cele mai multe ori te rupe, vertebră cu vertebră.

Muncă, suprasolicitare, extenuare: 30 de ani de efort cronic

Am trăit 14 ani în Epoca de Aur. M-am născut la țară, unde regimul comunist al lui Ceaușescu cerea copiilor să învețe munca la câmp și „datoria față de patrie” de la cele mai fragede vârste. A fost un bine? A fost un rău? Depinde de unghiul din care privești, dar mai ales de numărul de obligații versus drepturi avute. 

📕Dacă ești interesat de comunism, citește 14 nuanțe de roșu.

Toată viața mea a fost structurată în jurul muncii fizice istovitoare și a unei extenuări psihice constante. Nu ocazional. Zilnic. Sistematic. Am emigrat singură în trei țări. M-am mutat de 25 de ori în 25 de ani. Am cărat mobilă, urcat scări cu saci grei, vopsit, văruit, reamenajat — fără niciun ajutor.

Corpul meu a funcționat pe avarie, alimentat de cortizol. Sistemul nervos simpatic a rămas blocat în alertă continuă. Sunt epuizată de la 20 de ani. Dar într-o cultură în care „ceea ce nu te omoară te face mai puternic”, corpul meu n-a avut dreptul să spună „Gata. Stop.” 

Hernia de disc nu apare brusc. Este o explozie lentă.

Am trăit ani întregi cu dureri de spate pe care le consideram „logice”. Nu erau. Erau semne patologice. Rupturi silențioase. Hernii de disc în formare. La 49 de ani, corpul a cedat. Trei episoade în trei zile:

  1. Dislocare toracală, la ridicarea unei greutăți.

  2. Fenomen similar în zona de mijloc.

  3. Blocaj lombar complet – durere atroce, nu mă mai puteam îndrepta.

Oamenii m-au întrebat: „Dar până acum nu ai avut dureri de spate?”
Inițial, am spus „nu”, pentru că eram atât de obișnuită cu durerea, încât nu o mai clasificam. De trei ani însă, îi spuneam fratelui meu: „Parcă am un cuțit în spate.” O lună, uneori două, la fiecare val de frig, durerea revenea — înjunghietoare, radiantă spre torace.

Zona lombară îmi dădea dureri groaznice de pe la 30 de ani. Locuind izolat, făceam cumpărături pe jos, cărând greutăți imposibile. Am încercat: genți cu roți, distribuție mai bună a greutății. Degeaba. Ajungeam acasă, mă întindeam, luam un calmant, dar coloana deja se rupea în interior. Nu mi-am dat seama până n-a pocnit.

Diagnosticul: cum afli dacă ai hernie de disc

RMN-ul este metoda principală care permite vizualizarea clară a discurilor intervertebrale și a nervilor spinali. Radiografia evidențiază doar structura osoasă, iar CT-ul oferă o imagine parțială. Doar RMN-ul arată cu precizie starea reală a coloanei.

Rezultatul a fost fără echivoc: două hernii dorsale, una lombară și alte afecțiuni vechi. Diagnosticul era stabilit.
Medicul de recuperare mi-a indicat pașii de urmat: fizioterapie imediată și susținută. Repaus. Nimic efort.

Așa am ajuns la Kinetera, un centru din Iași dedicat recuperării și prevenției medicale, specializat în kinetoterapie, fizioterapie (inclusiv TECAR), masaj terapeutic și programe adaptate întregii familii — pentru că, întâmplător, eram în oraș exact în momentul în care am primit trimiterea.

Herniile NU sunt permanente

Când am văzut rezultatul, m-am prăbușit psihic. Locuiesc singură, departe de toți și toate. Mă întrebam: cum s-a ajuns aici? Ce fac? Cum o să mă descurc? 

Am auzit toate miturile:

  • „Am hernie de 20 de ani.”

  • „Trebuie să mă operez.”

  • „Nu s-a vindecat niciodată.”

Fals. 

Majoritatea herniilor NU sunt de operat. 
Se tratează. Se stabilizează. Se reabsorb. 
Dar ai nevoie de pauză. De tratament. De disciplină. 

Te rog să iei aminte că nu toți pacienții se vindecă fără intervenții invazive. 
În cazuri de compresie severă a nervului, deficite neurologice, slăbiciune musculară, se poate impune intervenția chirurgicală. 

Stresul cronic nu este doar „tensiune”. Este traumatizare.

Nu vin numai cu o istorie de „spate muncit”. Port în corp trauma complexă (C-PTSD) — o traumă neurodezvoltativă cronică în care sistemul nervos simpatic rămâne blocat în fight-or-flight (luptă sau fugi) timp de decenii.

Corpul meu a trăit parcă într-un recipient etanș, încordat, gata de pericol, pe punctul de explozie. 

Producția de cortizol a fost constant excesivă, menținută la pragul neurotoxicității timp de decenii. Sistemul parasimpatic — responsabil de relaxare, digestie și refacere — a rămas cronic inactiv, incapabil să oprească efectele devastatoare ale stresului sistemic și ale suprastimulării cotidiene.

Asta nu întărește corpul. Asta îl detonează. Boom! 

Afantazie, ADHD și burnout: imposibilitatea de a coopera cu propriul corp

  • Afantazie: nu pot crea imagini mentale. Când cineva spune „vizualizează coloana”, nu pot.

  • ADHD? Am crezut mult timp. Dar nu era neatenție. Era suprasolicitare neurofiziologică.

  • Burnout: nu la 45. La 20 a început. Și a ros tot. Organe, fibre, claritate mintală, suflet.

CPTSD: trauma care blochează corpul

Mușchii mei nu se relaxează. Corpul nu recunoaște starea de repaus. Trăiește în alertă permanentă, chiar și în absența oricărui pericol. Spațiile sigure nu sunt procesate ca atare. Sistemul nervos simpatic domină.

Fobia medicală severă complică orice formă de intervenție: în loc să urmez indicațiile, corpul blochează respirația exact când ar trebui să o regleze. Comenzile nu sunt executate — sunt inversate sau întrerupte.
Respirația se oprește. Inspirația se confundă cu expirația. Tonusul muscular se ridică brusc. Coordonarea cade.

Atacurile de panică sunt autonome. Nu pot fi anticipate, nici controlate. Inima accelerează brutal. Fiecare fibră tremură. O mână invizibilă pare că mă strânge de gât. Îmi taie aerul. Mă sufoc.

Ironie biologică

Sistemul care distruge sănătatea mintală, care tensionează mușchii până la blocaj, care accelerează inima și retează respirația, poartă numele de „simpatic”. Nimic mai antipatic. Este călăul care te surghiunește din interior, îți strânge gâtul și te paralizează în plin calm aparent. Nu face diferența între  blândețe și  amenințare, între un spațiu sigur și o închisoare. E genul de prieten care te împinge în prăpastie și apoi te privește cu dispreț când țipi.  

Asenzorie – neurodivergența afectivă 

Am conceptualizat o condiție neuroafectivă pe care am numit-o asenzoria:
Absența completă a afectivității înalte – siguranță, validare, apartenență, protecție – pentru că ele nu au existat niciodată în dezvoltarea mea. Nu au fost învățate, nu au fost interiorizate.

📎 Detalii aici: Asenzoria – neurodivergența afectivă completă

Fobie medicală și nealiniere între minte și corp 

Chiar și în centre non-medicale, corpul meu reacționează la prezență ca la pericol.
Când terapeutul îmi spune „Inspiră, expiră”, corpul meu face contrariul sau își blochează respirația.

La Kinetera, am fost susținută. Cu rezultatul RMN în mână, am urmat terapia fizică.
Teo, kinetoterapeuta, mi-a spus:

„Ascultă-ți corpul, el știe ce să facă.”
I-am explicat: corpul meu nu știe. Și a înțeles. 

Teo a stat lângă mine și a repetat ori de câte ori a fost nevoie — până când corpul și mintea au început să lucreze la unison.
A fost nevoie de ghidaj repetat, de efort continuat: inspirație, expirație, din nou și din nou — până când, treptat, a început să se contureze un început de cooperare între corp și minte.

Drumul spre aliniere este lung. Și nu poate fi grăbit. 

De aceea am introdus aceste condiții care, la prima vedere, par fără legătură cu o patologie mecanică: afantazia, asenzoria, CPTSD-ul, burnoutul. Ele nu sunt simple etichete clinice. Sunt structuri de fond care definesc un corp aflat în disociere fiziologică, un sistem nervos hiperactivat, un mecanism afectiv dezarticulat. Nu este vorba de lipsă de voință, de indiferență sau de evitare. Este rezultatul direct al expunerii cronice la cortizol, al absenței parasimpaticului funcțional și al imposibilității de a sincroniza mintea și corpul după o viață întreagă trăită în hipervigilență. 

Masajul Ancăi – intervenție somatică, nu răsfăț

Corpul meu nu se relaxează la comandă. Nu poate „să se lase în mâinile cuiva”. Nu știe cum. 

Dar Anca, terapeuta de la Kinetera, a lucrat altfel. Nu senzorial. Ci terapeutic. Cu presiune controlată, precizie, empatie tactilă. A fost prima atingere pe care nu am simțit-o ca invazie, ci ca asistență.  

Ce să faci dacă ai hernie de disc

  • Fă un RMN – este cea mai precisă metodă de diagnostic.
    💸 Da, este scump. Și da, doare psihic să știi că omul de rând nu își permite să aibă grijă de el.

  • Mergi la un medic de recuperare medicală, nu direct la terapeut.

  • Respectă traseul recomandat – terapia fizică nu se improvizează.

  • Nu ignora trauma. Hernia nu e doar mecanică. Este istorie corporală.

Kinetera Iași – tratament post-traumatic individualizat 

Clinica Kinetera nu mi-a „reparat coloana”. Mi-a oferit o echipă, Teo și Anca – profesioniști care au știut să intervină într-un corp traumatizat sever, cu un nivel rar de empatie, acuratețe clinică și umanitate funcțională.

Dacă ești din Iași sau din împrejurimi și te confrunți cu hernii de disc, dureri cronice, disfuncții musculo-scheletale, un organism epuizat de suprasolicitare fizică și o minte suprastimulată:

👉 Programează-te la Kinetera.
👉 Solicită sesiuni individuale de kinetoterapie cu Teo, pentru reeducarea respirației, reconstrucția controlului neuromotor și refacerea conexiunii posturale.
👉 Programează o ședință de masaj terapeutic cu Anca. Dar nu orice masaj — ci o intervenție somatică aplicată, cu o cunoaștere precisă a anatomiei și fasciei, capabilă să acționeze punctual pe lanțurile miofasciale blocate, contracturi cronice și aderențe musculare.

Tratamentul manual oferit de Anca nu urmează un protocol rigid, ci o lectură tactilă fină a corpului, ghidată de feedback neuromuscular și de experiență clinică integrată. De la zona occipitală la mușchii paraspinali, de la scapule la zona sacroiliacă, fiecare grupă musculară este abordată cu o tehnică specifică:
— descleștarea țesutului conjunctiv prin manipulare miofascială,
— eliberare profundă a punctelor trigger,
— drenaj muscular linfatic direcționat,
— presiune gradată pentru detensionarea neuromotorie.

A fost primul masaj în care am simțit, obiectiv, că fiecare strat de tensiune a fost cartografiat, mobilizat și decuplat. Dacă n-aș avea afantazie, aș fi putut jura că îmi imaginez o asemenea precizie somatică. 

Fără a reduce contribuția celorlalți:

Menționez că echipa Kinetera include mai mulți terapeuți specializați. Chiar dacă nu am interacționat direct cu toți, în timpul sesiunilor am remarcat o consistență clară în etica profesională, în comunicare și în calitatea intervenției aplicate asupra fiecărui pacient. 

Cum te poate ajuta centrul medical Kinetera în recuperarea după hernia de disc și alte afecțiuni

Cabinetul medical Kinetera din Iași oferă terapii fizice specializate, dedicate recuperării holistice după hernia de disc, precum și masaj terapeutic pentru coloana vertebrală și corecție posturală. 

De asemenea, pune la dispoziție tratamente non-chirurgicale pentru durerile lombare, precum și soluții eficiente pentru afecțiuni musculoscheletale, neurologice și tulburări de mobilitate.

Clinica de recuperare fizică Kinetera din Iași funcționează în două locații accesibile:

  • Strada Colonel Langa nr. 15 – în centrul orașului, aproape de Primărie

  • Aleea Tudor Neculai nr. 45C – în zona Nicolina

Echipa lor este experimentată și lucrează cu pacienți de toate vârstele, de la copii la bătrâni, demonstrând astfel o abordare empatică și adaptată nevoilor fiecăruia.

Experiența mea a fost marcată de atenția și profesionalismul cu care am fost asistată în toate etapele procesului de recuperare.

Fizioterapia reprezintă un ansamblu de metode terapeutice ce folosesc mijloace fizice precum exerciții, masaje, electroterapie, ultrasunete, laser și terapia TECAR. Acestea au ca scop:

  • ameliorarea durerii

  • reducerea inflamației

  • refacerea funcțională a zonelor afectate

  • prevenirea recidivelor

Kinetoterapia, o ramură esențială a fizioterapiei, constă în exerciții personalizate, menite să întărească musculatura, să îmbunătățească mobilitatea articulară și să restabilească echilibrul corporal. La Kinetera, fiecare program kinetoterapeutic este adaptat conform diagnosticului și istoricului medical al pacientului, asigurând o recuperare eficientă și durabilă.

Terapiile complementare aplicate în cadrul Kinetera includ:

  • Electroterapia: stimularea musculaturii și a nervilor prin curenți electrici de joasă frecvență, pentru reducerea durerii și relaxarea țesuturilor tensionate.

  • Ultrasunetele terapeutice: unde sonore de înaltă frecvență ce pătrund în țesuturi, accelerând procesele de vindecare și reducând inflamația.

  • Terapia TECAR: utilizarea curenților de radiofrecvență pentru stimularea circulației sanguine și regenerarea țesuturilor, cu efecte pozitive în ameliorarea durerilor și refacerea musculară.

  • Masajul terapeutic: o tehnică specializată care eliberează tensiunile acumulate, crește fluxul sanguin local și susține procesul de refacere a țesuturilor afectate.

Această combinație de metode, aplicate de o echipă cu experiență și atenție la nevoile pacientului, a fost fundamentală în procesul meu de recuperare. 

Intervenția nu urmărește doar calmarea simptomelor, ci refacerea funcțională completă a corpului, adaptată în special situațiilor cronice.

Așa cum am spus, Kinetera nu este un spațiu destinat relaxării obișnuite, ci un centru dedicat intervenției medicale integrate, în care fiecare pacient beneficiază de o evaluare detaliată și de un plan personalizat de tratament.

Dacă te confrunți cu hernie de disc, dureri cronice, probleme de mobilitate sau alte afecțiuni musculoscheletale, un consult și un program adecvat la Kinetera pot contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții tale.

Pentru programări și detalii suplimentare, poți vizita site-ul oficial al clinicii: https://kinetera.ro sau pagina de Facebook: https://www.facebook.com/kinetera.ro

De ce am scris despre Kinetera Iași, Teo și Anca? 

Pentru că merită.
Și nu, nu m-a plătit nimeni și nu mi-a cerut nimeni. Am scris din proprie inițiativă, așa cum am mai făcut și în trecut despre oameni, locuri și gesturi care mi-au redat, măcar pentru o clipă, încrederea în natura umană — și în ideea că în România încă există cabinete medicale și de recuperare unde se lucrează competent și respectuos. 

Exemplu pe alt blog al meu: 

📎https://frumusetesisuflet.blogspot.com/2019/12/cand-imposibilul-devine-posibil-mos.html

Așa cum am scris și aici, despre clinica stomatologică Zâmbește și despre Dr. Diana Zăpodeanu:
📎La dentist cu fobii și afantazie

Și dacă vrei să înțelegi ce m-a împins să mai deschid încă un blog — al câtelea? o sută douăzeci, poate? — am explicat aici:
📎Despre acest blog

Imagine simbolică a unei coloane vertebrale fisurate, sub greutatea traumei, herniei de disc și epuizării cronice prin muncă

Numele meu este Cristina Gherghel.
Sunt scriitoare și cercetătoare independentă, cu expertiză în neurodivergență, traumă și abuz psihologic. Interesul meu este în neuroștiință și psihologia dezvoltării, cu un accent particular pe concepte clinice precum:
afantazia (absența imaginației mentale)
asenzoria (lipsa răspunsurilor afective esențiale)
tulburările de personalitate
tulburările afective (mood disorders)

Pentru detalii suplimentare despre activitatea mea, accesează:
🔗 https://pentrucamerita.blogspot.com/p/despre-autor-cristina-gherghel.html

Dacă ești interesat să-mi citești cărțile, apasă aici: 

📘 Cărți electronice în ambele limbi, română și englezăDisponibile pe Google Play
📘 Cărți tipărite în limba englezăDisponibile pe Amazon

Narcisism și TPN

Google Play Books Amazon